Mastile cosmetice pentru fata pot juca un rol important atunci cand te confrunti cu pielea uscata, deshidratata sau cu un ten gras si iti doresti sa faci tot posibilul sa remediezi situatii neplacute. Intrebarea este: ar trebui sa folosesti o masca? Si, daca da, in ce moment al rutinei tale de beauty poti folosi masca si cum? Gasesti mai jos toate raspunsurile de care ai nevoie!
Care este masca de fata ideala pentru tipul meu de ten?
Daca ai deja un ten excelent, o masca de fata nu trebuie sa faca parte neaparat din rutina ta de ingrijire a pielii; insa chiar si asa, exista momente in care o masca de fata te poate ajuta – atunci cand pielea arata si se simte mai rau decat de obicei. Indiferent de tipul de ten sau de grijile pe care ti le faci, cele mai bune masti de fata au numeroase ingrediente benefice (precum antioxidanti, emolienti si umectanti), vin in ambalaje opace, care nu lasa aerul sa patrunda (pentru a prelungi stabilitatea) si pentru a evita ingredientele uscate sau iritante (inclusiv alcool denaturat, parfum si uleiuri esentiale).
Masti de fata – curatare, hidratare, stralucire
Masti de fata cu carbune si argila pentru pori mariti si incarcati
Atat carbunele, cat si argila au proprietati absorbante unice, iar actiunea lor usoara de suctiune poate contribui la eliminarea reziduurilor din porii incarcati. O masca de fata bine formulata cu carbune, sau una cu argila, va elimina stralucirea grasa a pielii, fara sa o lase insa uscata. Mastile de fata care absorb grasimile pot fi extrem de benefice pentru pielea excesiv de grasa, predispusa la pori infundati, sau pentru o zona T stralucitoare (nas, frunte si barbie). Cand vrei sa-ti alegi o masca cu argila sau carbune citeste cu atentie etichetele. Pentru ca atunci cand folosesti aceste masti poti simti temporar ca iti strang pielea, este important sa alegi una care sa includa agenti emolienti si calmanti. Ca intotdeauna, evita agentii obisnuiti de iritare a pielii, de la mentol pana la alcool, eucalipt, menta si parfum (atat parfumul natural, cat si cel sintetic reprezinta o problema pentru piele).
Masti de fata hidratante (sau mastile de noapte)
Obiectivul unei „masti de noapte” este sa asigure hidratarea si o serie intreaga de beneficii anti-imbatranire (in functie de formula). Pastrarea pe piele a ingredientelor benefice mai mult decat le-ai pastra in cazul unei masti traditionale cu clatire, inseamna ca acestea vor avea mai mult timp sa actioneze, devenind astfel mai eficiente. Daca ai o piele uscata sau un ten gras, mixt si deshidratat, o masca hidratanta pentru fata iti poate ajuta pielea sa isi mentina umiditatea mai mult timp. In functie de cat de uscata este pielea ta, atunci cand folosesti o masca de noapte poti constata ca nu mai ai nevoie sa folosesti si crema hidratanta obisnuita pentru noapte. Pe de alta parte, insa, daca ai pielea foarte uscata, vor fi necesare ambele produse.
Masti de iluminare pentru un ten neuniform
Mastile iluminatoare pentru fata au ca scop imbunatatirea aspectului tonului neuniform al pielii si confera un plus de stralucire pentru un ten tern. Cele mai bune dintre aceste masti includ combinatii concentrate de ingrediente eficiente pentru stralucire, printre care arbutina, lemn dulce, strugurii ursului, vitamina C, acid tranexamic si niacinamida. Mastile pentru iluminare si stralucire sunt excelente daca vrei sa iti imbunatatesti aspectul unui ten cu o nuanta neuniforma si sa ai parte de un ten stralucitor.
Cand si cum sa folosesti mastile de fata
Iata in cele ce urmeaza cum si cand sa folosesti o masca de fata, in functie de problemele tenului si de tipul de masca: – Fie ca este vorba despre o masca cu argila, o masca tip crema, o masca servetel, o masca exfolianta sau un alt tip de masca de fata, curata intotdeauna pielea inainte de a aplica masca. – Daca folosesti o masca cu clatire, aplic-o dupa curatarea tenului, dar inainte de restul rutinei de ingrijire a pielii. – Daca folosesti o masca de fata care trebuie sa actioneze peste noapte, aplic-o drept ultim pas al rutinei de ingrijire a pielii pentru noapte. – Asa cum am spus si mai sus, majoritatea mastilor leave-on sunt hidratante, astfel incat poti sa nu mai aplici crema hidratanta obisnuita pentru noapte. Daca ai o piele foarte uscata, nu renunta la crema.
Tipuri de masti pentru fata
Desi mastile pentru fata par relativ noi, e bine sa stii ca argila, cremele si alte unguente se folosesc de mii de ani. Multe masti din vremurile de demult aveau aceleasi obiective ca mastile moderne pe care le folosim astazi. Societatile antice foloseau carbunele si argila pentru a curata pielea, iar Cleopatra este una dintre figurile antice cele mai celebre pentru interesul acordat frumusetii si ingrijirii pielii. Mastile pentru fata reprezinta un rasfat binevenit si un mod foarte eficient de a elimina impuritatile, de a exfolia, de a hidrata, calma sau tonifia tenul. Potrivit specialistilor in frumusete si ingrijire, exista cateva tipuri de baza de masti pentru fata: mastile cu argila, mastile peel-off (exfoliante), mastile termice, mastile crema, mastile tip ulei cald, mastile naturale, mastile gel si mastile servetel sau foita, acestea din urma fiind o adevarata revelatie pe piata de beauty si un trend in urcare in preferintele consumatorilor. Indiferent daca ai pielea grasa, uscata sau matura, exista o masca de fata potrivita pentru tenul tau.
Ce tip de ten ai si de ce are nevoie?
Tipul de ten (gras, uscat, sensibil sau mixt) si varsta sunt doi factori importanti pe care trebuie sa ii iei in considerare atunci cand alegi o masca de fata. Pielea mai tanara, predispusa la acnee, va avea nevoi diferite fata de o piele matura si mai delicata. Problemele dermatologice pot juca, de asemenea, un rol in ceea ce priveste alegerea tipului ideal de masca pe care ar trebui sa il folosesti. Ai eruptii sau cosuri pe piele? Ai o eczema care iti face pielea mai sensibila? Carbunele sau mastile de curatare sunt excelente pentru acnee. Ingredientele calmante, precum fulgii de ovaz si frunzele de aloe pot calma pielea sensibila sau chiar arsa de soare. Va trebui, de asemenea, sa iei in considerare si anotimpul. Iarna, de exemplu, cand iti petreci o mare parte din timp in interior, iar aerul este mai uscat, o masca hidratanta poate fi utila pentru toate tipurile de ten. Clima este si un factor important. Vremea umeda de vara va crea un regim diferit pentru tenul tau decat vremea uscata de vara. Urmeaza sa calatoresti? Zborurile lungi pot usca fata, ceea ce inseamna ca ar fi bine sa iti aplici o masca hidratanta dupa zbor. Daca nu te deranjeaza privirile celor din jur, iti poti lua cu tine o masca servetel chiar in avion si sa o tii pe fata in timpul zborului! Acesta este unul dintre avantajele acestui tip de masca.
1. Masti de fata cu argila
Ideale pentru: ten normal pana la gras Mastile de argila exista de secole. Exista cateva tipuri diferite de argile, bentonita si lutul caolin fiind cele mai comune dintre acestea. Ambele tipuri de argila au multe utilizari medicinale. Cu o capacitate dovedita de a atrage toxinele si de a le indeparta de pe piele, mastile de lut sunt excelente pentru pielea cu tendinta acneica. Cu toate acestea, ele pot usca pielea, asa ca daca ai o piele uscata, citeste bine compozitia produsului, de pe ambalaj. Mastile cu argila contin substante argiloase naturale care curata in profunzime, atragand impuritatile la suprafata pielii. Acest tip de masca este ideal pentru persoanele cu piele normala si grasa, care isi doresc sa absoarba excesul de sebum fara a-si usca fata. Alege o masca ce te va ajuta sa cureti porii si sa elimini impuritatile. Daca fata ta este inflamata, cauta un produs cu argila care sa stimuleze cu enzimele de curatare, sau un produs cu sulfuri, pentru a trata eruptiile si pentru a calma roseata. Pont: te frustreaza faptul ca masca ta cu argila lasa urme peste tot? Orice ai face, nu iti exfolia fortat tenul pentru a o scoate. Incearca in schimb sa o scoti cu ajutorul unui prosop cald, umed, si lasa-l sa stea aproximativ un minut pe fata. Aburul va face masca mai usor de scos.
2. Masti de fata exfoliante sau peel-off
Ideale pentru: majoritatea tipurilor de piele (daca ai o piele sensibila, incearca insa o masca cu enzime). Mastile peel-off pot fi sub forma de gel, plastic sau ceara de parafina, dar nu sunt la fel de absorbante ca mastile cu argila. Mastile peel-off strang pielea temporar, iar unele dintre ele stimuleaza vascularizarea. Sunt eficiente pentru pielea matura si uscata. Mastile exfoliante elimina celulele moarte si curata murdaria ajunsa in profunzimea porilor, folosind hidroxi acizi (printre care si acizii glicolici si lactici) si enzime de fructe (de obicei din papaya si ananas). In afara de a oferi o exfoliere usoara, mastile peel-off au si proprietati naturale de iluminare a pielii, care iti vor oferi acea stralucire sanatoasa, din interior, pe care o vei vedea aproape instantaneu. Pont: Desi unele dintre aceste masti contin ingrediente care calmeaza pielea, incearca sa nu le utilizezi mai des de o data pe saptamana. Mastile exfoliante sunt renumite pentru faptul ca usuca, asa ca nu uita sa hidratezi bine dupa indepartarea lor. In plus, dat fiind ca mastile exfoliante au ca efect indepartarea celulelor moarte ale pielii, utilizarea unei masti exfoliante permite pielii o mai buna absorbtie a tratamentelor si umiditatii, asa ca nu rata ocazia!
3. Masti de fata termice
Ideale pentru: toate tipurile de ten Mastile termice sunt produse care se aplica pe fata si se incalzesc treptat. Ele incalzesc tesuturile de la suprafata si incurajeaza pielea sa respire. Alege o masca ce se incalzeste la contactul cu apa, pentru a deschide porii si a-ti lasa pielea sa se simta inviorata.
4. Masti de fata crema
Ideale pentru: ten normal pana la uscat Mastile crema au proprietati emoliente, care inmoaie pielea. Ele sunt ideale pentru persoanele cu ten normal si uscat, care doresc sa-si intinereasca pielea fetei adaugand umiditate. Mastile crema sunt bogate in uleiuri si substante hidratante care penetreaza adanc in piele si refac celulele uscate. Acest tip de masca este benefic, de asemenea, si pentru tenul matur sau poate fi folosit si pentru tratarea localizata in cazul unui ten mixt.
5. Masti de fata cu ulei cald
Ideale pentru: ten matur si uscat Mastile ulei cald sunt in general aplicate in spa-uri si contin ulei de migdale, ulei de masline sau ulei cu vitamine. Ele sunt excelente pentru tenul matur sau uscat, pentru ca inmoaie pielea si amplifica circulatia sanguina la nivelul fetei.
6. Masti de fata naturale
Ideale pentru: orice tip de ten Mastile naturale se bazeaza pe proprietatile de intinerire ale fructelor, legumelor si plantelor, printre care castravetii, papaya sau fulgii de ovaz. Alege intotdeauna o masca ce hidrateaza si revitalizeaza pielea, incepand de la tenul normal, pana la cel uscat.
7. Mastile gel
Ideale pentru: piele uscata si sensibila Efectul calmant si racoritor al mastilor gel este excelent pentru tenurile uscate si sensibile, care au nevoie de hidratare, inainte de fermitate si detoxifiere. Mastile gel sunt infuzate cu colagen si antioxidanti care ajuta pielea sa se recupereze si ii ofera o hidratare totala.
8. Masti de fata tip servetel sau tip foita
Ideale pentru : majoritatea tipurilor de piele Mastile tip servetel sunt originare din Coreea de Sud, unde sunt un must have pentru rutina de frumusete, de multi ani. La fel ca si in cazul multor alte produse populare de frumusete coreene, mastile tip servetel au ajuns in ultimii ani si pe piata din SUA, si de acolo peste tot in lume. Brandurile americane si europene produc si ele in prezent masti de tip servetel sau foita. Desi mastile tip servetel functioneaza pentru toate tipurile de ten, in functie de formula pe care o contin, ele sunt in mod deosebit excelente pentru tipurile de ten dificile. Mastile tip servetel sunt probabil cea mai versatila categorie de masti de fata, spre deosebire de alte tipuri de masti, care sunt concepute pentru o anumita nevoie de ingrijire a tenului. De exemplu, mastile cu argila sunt excelente pentru tenul gras, dar nu la fel de benefice pentru persoanele cu ten uscat. Mastile crema reprezinta un plus de hidratare pentru pielea uscata, dar sunt prea grele pentru tenul gras sau cu tendinte acneice. Insa daca alegi sa folosesti masti tip servetel, vei gasi variante concepute pentru fiecare tip de piele. Unele masti tip servetel iti permit chiar sa vizezi doar o anumita parte a fetei sau a corpului. In afara de mastile pentru toata fata, exista masti pentru ochi, nas, pentru buze, decolteu, par si picioare. In ceea ce priveste costurile, poti gasi masti tip servetel pornind de la preturi de 5-6 lei, si ajungand pana la peste 100 de lei. Preturile depind mult de tipul de material din care este facuta foita si de ingredientele din ser. Si, desigur, si de brandurile care le comercializeaza. Mastile mai ieftine iti permit sa le incerci si sa vezi daca sunt potrivite pentru tine, fara sa faci o investitie foarte mare. Mastile tip servetel pot fi incluse de asemenea intr-o rutina distractiva, alaturi de prietenele tale. Pont. Folosesti o masca tip servetel? Sari peste clatire si sigileaza efectele mastii cu crema hidratanta preferata, pe care ar trebui sa o aplici imediat dupa folosirea mastii.
Cum sa utilizezi mastile de fata?
– Citeste si urmeaza intotdeauna instructiunile de pe eticheta produsului. – Aplica masca uniform, cu degetele curate sau cu o pensula speciala pentru masca. – Tine masca pe fata conform instructiunilor produsului. – Urmeaza instructiunile produsului si pentru a indeparta masca de fata. Unele masti se indeparteaza prin clatire cu apa, in timp ce altele se indeparteaza prin stergerea usoara cu o discheta de bumbac calda si umeda.
Prima ta masca de fata
Daca incerci o masca pentru prima data, fa un test inainte de a o aplica pe toata fata. Cu ajutorul unei dischete demachiante ia o cantitate mica de masca si aplic-o pe linia maxilarului. Asteapta cateva minute sa vezi daca apare vreo reactie.
Top 10 lucruri pe care trebuie sa le stii despre mastile servetel
1. Ce este o masca servetel?
Mastile servetel sunt foite de material de forma fetei, inmuiate intr-o solutie ultra-nutritiva numita ser. Foita poate fi facuta dintr-o varietate de materiale, inclusiv hartie, fibre si geluri. Aceste foite sunt diferite de mastile de fata obisnuite (gen pasta) pe care trebuie doar sa le aplici. Mastile servetel sunt folosite in general o singura data si sunt ambalate individual, ceea ce le face rapide, confortabile si usor de folosit.
2. Cum folosesti mastile servetel?
Mastile servetel se aplica foarte usor. Aplica pe fata curata, lasa sa actioneze circa 20-30 de minute, da-o jos si bucura-te de efect! Poti aplica o astfel de masca cat de des vrei pe parcursul zilei sau saptamanii. Cand esti ocupata si abia daca ai timp sa te odihnesti, mastile servetel sunt minunate, pentru ca le poti folosi cand faci curat, cand gatesti, cand citesti sau cand te uiti la tv. Partea buna este ca nu trebuie sa te deranjezi sa o speli. Foitele au o marime universala, dar pentru ca fiecare fata este diferita ca dimensiune si forma, ar fi mai usor sa incepi aplicarea sa de la frunte, si sa o asezi usor catre partea de jos a fetei, aliniind ochii, nasul si gura. Poti folosi mastile servetel de cate ori vrei pe zi sau pe saptamana, insa recomandarea specialistilor este sa le folosesti de trei ori pe saptamana sau zilnic daca vrei un plus de ingrijire.
3. Care este provenienta mastilor servetel?
Mastile servetel sau foita provin din Japonia si Coreea de Sud, recunoscute pentru dedicarea lor pentru cosmetica si ingrijirea pielii. Astazi, mastile foita sunt foarte populare in general in Asia. Mastile servetel schimba industria frumusetii si castiga popularitate in SUA, unde consumatorii vad vedete si influnceri din social media folosind masti de acest tip. Din studiul recent realizat de NPD Group in SUA, vanzarea mastilor a crescut cu aproximativ 60%, devansand serios alte segmente de produse din domeniul ingrijirii pielii.
4. Cum functioneaza mastile servetel?
O masca servetel este de fapt o foita subtire complet imbibata cu ser concentrat, constand intr-o serie de ingrediente benefice pentru piele, printre care acid hialuronic si vitamine. Aceste ingrediente sunt in faza apoasa atunci cand sunt dizolvate. Foaia impiedica evaporarea rapida a fazei apoase si extinde intervalul de timp in care ingredientele pot patrunde adanc in piele. Astfel, mastile tip foita depasesc efectele ingrijirii traditionale de tip ser, chiar si atunci cand sunt aplicate o singura data.
5. Ce beneficii au mastile servetel?
Mastile de acest tip au efecte rapide in ceea ce priveste imbunatatirea aspectului si calitatii pielii. Serul contine o gama intreaga de vitamine si minerale si nu va usca pielea, in comparatie cu mastile de fata de tip pasta. Foaia de pe fata ajuta serul sa intre in piele pentru mai mult timp. Unele dintre mastile servetel promit, de asemenea, sa confere luminozitate si fermitate pielii. In plus, tot la capitolul avantaje notam si faptul ca mastile tip foita sunt ieftine in comparatie cu mersul la un spa, convenabile, usor de aplicat si dau un efect stralucitor pielii.
6. Exista efecte negative ale mastilor servetel?
Scopul acestor masti este acela de a hrani pielea, si nu de a o exfolia sau curata. Tocmai de aceea, probabil ca nu vor fi la fel de eficiente pentru exfolierea sau curatarea pielii ca mastile destinate in mod special acestor scopuri. In plus, serul folosit la producerea mastilor cu o calitate scazuta se evapora rapid chiar inainte de a fi absorbit de stratul mai adanc al pielii. In prezent, companiile analizeaza solutii care le permit sa produca foite cu o tehnologie mai inalta, tocmai pentru a evita aceste probleme.
7. Pot sa imi permit o astfel de masca de fata? Unde o pot gasi?
Depinde de disponibilitatea personala si de calitatea mastii dorite. Preturile pentru o masca variaza intre 5 lei si peste 100 de lei, in functie de brand si de calitate. Gama variata de masti tip foita sau servetel este mai mare ca niciodata si le poti gasi peste tot: la farmacii, benzinarii, supermarketuri, in magazine cu produse de beauty, sau chiar in oferta brandurilor de haine.
8. Ce ingrediente contine serul?
In functie de obiectivul pe care ar trebui sa il indeplineasca, serul contine diverse ingrediente, pornind de la aloe vera si vitamina C, utilizate in mod obisnuit, si ajungand pana la ingrediente mai neobisnuite, cum ar fi perla, extractul de melc si algele marine. De asemenea, pentru prevenirea contaminarii cu bacterii sau ciuperci, majoritatea mastilor servetel contin conservanti chimici precum parabeni si mai nou fenoxietanol, care nu sunt benefici pentru piele. Cu toate acestea, mastile servetel pot include si Lactobacillus, care functioneaza ca un conservant natural.
9. Din ce material sunt facute foitele?
Foitele utilizate pentru mastile de acest tip sunt realizate din diverse tipuri de tesaturi. Cele patru materiale folosite cel mai frecvent sunt urmatoarele: – Fibre netesute – ieftine, mobilitate dificila, capacitate redusa de a trimite serul in piele. – Bumbac – ieftin, mobilitate dificila, capacitate redusa de a trimite serul in piele (dar superioara fibrei netesute). – Hidrogel – ceva mai costisitor, sistem de absorbtie excelent, consistenta de tip gel, doua parti separate (superioara si inferioara) de aplicat pe fata, mobilitate dificila, se potriveste bine formei fetei. – Bio-celuloza – material scump, complet natural, adera bine la piele, proprietati mai bune de absorbtie, mobilitate confortabila.
10. Ce sunt mastile servetel organice?
Exista producatori de masti servetel sau foita care folosesc numai ingrediente organice, neimplicandu-se niciodata in utilizarea de substante chimice daunatoare pentru producerea unor masti sigur de folosit pe piele. De asemenea, foitele produselor lor folosesc tehnologii avansate: materialul foitei este 100% natural, aerisit si poate ramane stabil pe piele si sigur in timp ce te misti. Acest material natural ajuta ingredientele sa fie absorbite in straturile mai profunde ale pielii, in comparatie cu alte tipuri de materiale.
Mastile servetel – Calcaiul lui Ahile in industria de beauty?
Intr-o perioada in care lumea continua sa lupte impotriva impotriva schimbarilor climatice globale, guvernele si industriile din intreaga lume se straduiesc sa gaseasca modalitati de reducere a emisiilor de carbon: pungile de plastic sunt acum contra-cost sau interzise, casele de moda din intreaga lume se concentreaza masiv pe articole de imbracaminte sustenabile, si e din ce in ce mai greu sa gasesti un restaurant sau o casa in care sa poti folosi paie de plastic. Poate ca este doar un varf de iceberg in razboiul impotriva plasticului de unica folosinta, insa mesajul ajunge acolo unde trebuie!
Cu toate acestea, in timp ce lumea se trezeste, se pare ca tendinta legata de mastile servetel invinge miscarea eco-constienta, pentru ca pofta pentru masti continua sa evolueze intr-un ritm rapid – vanzarile acestor produse au crescut cu 47% in perioada august 2017 – august 2018, potrivit unui studiu de piata realizat de Kantar. Cu toate acestea, numite de catre Vogue „noile paie de plastic”, mastile tip foita sau servetel sunt – din cate se pare – cea mai recenta gafa la adresa sustenabilitatii, pe care lumea frumusetii o face, si este una care trebuie reparata rapid pentru ca va crea reputatia ca industria de beauty este unul dintre cei mai mari contribuitori la problema deseurilor provenite din ambalaje.
Un trend care a aparut in Coreea, pentru a fi apoi adoptat rapid si cu mare bucurie si de catre consumatorii occidentali, mastile tip servetel sunt nelipsite peste tot pe retelele de socializare, cele mai celebre dintre influencere promovandu-le intens si chiar incluzandu-le in beauty box-urile pentru abonate. Cu toate acestea, se spun foarte putine lucruri despre dezavantajele celei mai recente tendinte de frumusete care a luat cu asalt lumea. In primul rand, vorbim despre elementul de unica folosinta.
Mastile servetel sunt ambalate individual si in general in ambalaje din plastic, ceea ce – asa cum stim – este o varianta inacceptabila. Te rasfeti in baie de doua ori pe saptamana, cu fata impachetata intr-o astfel de masca tip servetel? Ei bine, poate ca nici macar nu-ti trece prin cap, insa in acest fel contribui la muntele de deseuri care vor ajunge la gropile de gunoi.
O alta ingrijorare se refera la foita in sine. Desi unele companii tin cont, asa cum am aratat mai sus, de preocuparile privind sustenabilitatea, creand masti si ambalaje din materiale biodegradabile, aceasta solutie nu este una sigura. Foarte adesea foile sunt fabricate din bumbac, iar dat fiind efectul extrem de daunator pe care industria bumbacului il are asupra mediului, reiese de la sine ca si mastile servetel in sine reprezinta o problema reala pentru mediu. „Productia continua de produse nereciclabile, necompostabile si non-biodegradabile va avea un impact considerabil asupra mediului”, spune Susan Stevens, fondatorul si CEO-ul Made With Respect.
Odata cu miscarea zero-deseuri si cu publicatii precum Vogue care subliniaza pericolele mastilor servetel pentru mediu, e posibil ca lucrurile sa se schimbe si ca brandurile producatoare sa raspunda cererii, insa asumandu-si responsabilitatea pentru ceea ce produc. Daca trebuie sa creeze masti servetel, atunci vor face produse si ambalaje compostabile si sa se asigure ca ingredientele sunt obtinute in mod sustenabil. Odata cu escaladarea zilnica a crizei climatice, industria trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru ceea ce produc si pentru impactul pe care il au asupra planetei.
0 Comentarii